Alegerea restaurantului – Sfaturi utile de nunta – ep. 4

posted in: Sfaturi | 0

 

Salutare prieteni!

Venim după o pauza destul de lunga de când nu ne-am mai văzut. Am încheiat sezonul 2017 si îl pregătim pe cel de anul acesta. Iată-ne si la cel de-al patrulea episod al întâlnirilor noastre, episod in care vom discuta despre alegerea restaurantului.

Unii dintre voi, când pornesc sa caute restaurantul pentru nunta, nu știu ce informații să ceară. Așa se face ca se trezesc, după semnarea contractului, ca au de plătit în plus sau ca meniul este diferit fata de ce au cerut inițial.
Daca aveți norocul să întâlniți șefi de sală sau administratori de restaurant amabili, poate că lucrurile vor deveni mai simple și în avantajul vostru. Însă, dacă mergeți la locație cu lecția învățata sigur veți avea mai multe șanse de a semna un contract care sa va satisfacă atât dorințele culinare cât și de buget.

De ce trebuie să ținem cont atunci când alegem un restaurant? Simplu! In primul rând ne interesează estetica locației, cum sunt culorile din sala și cum arată per total locația. În al doilea rând ne interesează ce vom avea pe masă, adică meniul. Bine ar fi daca veți reuși să serviți un meniu de probă pentru a ști exact ce vor mânca invitații voștri în seara nunții voastre.

Detaliile sunt foarte importante și vor face din nunta voastră un eveniment deosebit dacă țineți cont de ele. Prețul meniului este un detaliu foarte important. Trebuie să știți că fiecare leu pe care îl puteți negocia la semnarea contractului se înmulțește cu numărul de invitați pe care îi veți avea. Întrebați reprezentantul restaurantului dacă tariful per meniu va mai crește până la evenimentul vostru și dacă există un număr de meniuri impuse.

Tot aici veți afla și cam câte meniuri poate suporta în plus restaurantul, dar și numărul de ospătari care vor servi în seara nunții. Băutura de acasă sau a restaurantului, fructele sau aranjamentele florale de pe mese sunt detalii de care trebuie să țineți cont. Unde se pregătește mâncarea, se poate vedea bucătăria și toaleta, întrebați dacă se percepe chirie de sala, ora maximă de stat, comisionul pentru ospătari, se cer bani în plus pentru restul serviciilor (bucatar, femeie de serviciu), vesela, tacâmuri (atenție să nu fie ciobite, să nu găsiți 2 furculițe de-un fel și una de alt fel), muzica se asculta tare sau în surdină, invitații voștri au unde să își lase mașinile. Acestea sunt detalii care vor face diferența.

La final, dacă totul este pe placul vostru, trebuie să plătiți un avans care trebuie să apară în contract și chitanța aferentă acestuia. Întrebați și dacă prețurile despre care vorbiți includ TVA-ul sau nu.

 

Un aspect care nu trebuie deloc neglijat este alegerea din timp a restaurantului pentru nunta, recomandat fiind să o faceți chiar cu un an înainte de eveniment. Altfel ați putea avea neplăcuta surpriză să nu găsiți libera data dorita, sau în cel mai rău caz, sa nu mai fie nicio data disponibilă pentru nuntă la restaurantul dumneavoastră preferat.

Noi vă sfătuim să vizualizați mai multe săli, să nu vă fixați pe una care credeți că este cea mai potrivită. Din discuțiile cu administratorii de restaurante puteți învăța multe secrete pe care să le aplicați apoi în evenimentul vostru. Dacă voi credeți că aveți nevoie de mai mult sprijin în această zonă, suntem aici și puteți apela la noi cu încredere.

Cam atât pentru astăzi. Sper să țineți cont de toate sfaturile noastre și să aveți o nuntă de vis.

Leave a Reply